buși (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BUȘI1 s. m. pl. (În
expr.)
În patru buși = în patru labe.
De-a bușilea = pe brânci. [Formă gramaticală: (în
expr.)
bușilea] – Din
buși2.buși (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BUȘÍ2, bușesc, vb. IV.
Tranz. și
intranz. A lovi (cu pumnul), a izbi. ♦
Tranz. A împinge pe cineva cu putere; a îmbrânci, a trânti. – Din
bg. bușa, scr. bušiti.buși (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bușí (șésc, -ít), vb. –
1. a lovi cu forță, a bate, a da pumni. –
2. A da jos, a doborî, a trînti.
Sl. bušiti „a lovi” (Cihac, II, 35; Skok 72);
cf. bg. buš „dau cu pumnii”,
sb.,
cr.,
ceh. bušiti „a lovi”.
Sl. bušiti pare a cere un *
bušĭ, neconfirmat de texte.
Der. buș, s. n. (pumn, în expresia
de-a bușilea; înv., lovitură de pumn; joc de copii, cu pietricele;
cf. mr.,
megl. buș „pumn”), pe care DAR pare a nu-l accepta ca deverbal de la
buși, și pe care Giuglea,
Dacor., III, 618, îl derivă de la un
lat. *bysseus, din
gr. βύσσος, ceea ce este puțin sau deloc probabil;
buș, s. m. (
Trans., ciorap de lînă), pe care Giuglea,
Cercetări, 5 și DAR, îl derivă de la
lat. byssus „in” (
cf. REW 1432 și Byck-Graur 27), pare a fi desemnat la început mănușile de casă, fără degete, caz în care ar fi același cuvînt ca cel anterior;
bușeală, s. f. (bătaie, lovitură; palmă după ceafă);
bușitură, s. f. (bușeală);
bușai, s. n. (corecție).
buși (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BUȘI1 s. m. pl. (În
expr.)
În patru buși = în patru labe.
De-a bușilea = pe brânci. [Formă gramaticală: (în
expr.)
bușilea] –
Comp. bg. buša „a lovi cu pumnul”.
buși (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BUȘÍ2, bușesc, vb. IV.
Tranz. și
intranz. A lovi (cu pumnul), a izbi. ♦
Tranz. A împinge pe cineva cu putere; a îmbrânci, a trânti. – Din
buși1.buși (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bușí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. bușésc, imperf. 3
sg. bușeá; conj. prez. 3
să bușeáscăbușì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bușì v. a îmbrânci:
calul rău l´a bușit AL.buși (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BUȘÍ, bușesc, vb. IV.
Tranz. și
intranz. A lovi (cu pumnul), a izbi. ♦
Tranz. A împinge pe cineva cu putere; a îmbrânci, a trânti. — Din
bg. bușa, sb. bušiti.