buiac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BUIÁC, -Ă, buieci, -ce, adj. (
Reg.)
1. Care trăiește bine, răsfățat.
2. Zburdalnic, nebunatic; nechibzuit. – Din
sl. bujakŭ.buiac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)buiác (buiácă) adj. –
1. Nechibzuit, nebunatic. –
2. Exaltat, nebun, aiurit. –
3. Chefliu, petrecăreț. –
4. (Înv.) Exuberant, roditor.
Sl. bujakŭ „nebun” (Miklosich,
Slaw. Elem., 16;
Lexicon, 48; Cihac, II, 32; Berneker 98). Pentru sensul 4,
cf. fr. herbes folles. Cf. buiestru, buimac. Der. buieci (
var. buici),
vb. (a prospera, a fi din belșug; a se mîndri; a chefui);
buiecie, s. f. (mîndrie, nebunie);
îmbuieci, vb. înv. (a se mândri; a se îngrășa).
buiac (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BUIÁC, -Ă, buieci, -e, adj. Zburdalnic, nebunatic. – Slav (
v. sl. bujakŭ).
buĭac (Dicționaru limbii românești, 1939)buĭác, -ă adj., pl.
ĭecĭ, ĭece (vsl.
buĭi, sălbatic, nebun, buĭac, de unde și rut. pol. slovac.
buĭák, taur, d. turc.
buĭ, osm.
büĭuk, mare; ung.
buják, buĭac, exuberant, zburdalnic. V.
buĭecesc, buĭmac). Impetuos, aprins:
om, cal buĭac. Exuberant, crescut nebunește:
un nuc buĭac. Adv.
A crește buĭac.buiac (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)buiác, -ă, adj. –
1. Răsfățat.
2. Zburdalnic, nebunatic, exaltat, neastâmpărat: „Nu-i calu atât de buiac să nu-și calce în căpăstru” (Papahagi 1925: 324). – Din sl. bujakŭ „nebun„.
buiac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)buiác (
reg.)
adj. m.,
pl. buiéci; f. buiácă, pl. buiécebuiac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)buiac a. Mold. nebunatic, sglobiu (de cai și de oameni):
fugarul buiac COȘB. [Slav. BUĬAKU, nebun, sălbatic].
buiac (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BUIÁC, -Ă, buieci, -ce, adj. (
Reg.)
1. Care trăiește bine, răsfățat.
2. Zburdalnic, nebunatic; nechibzuit. — Din
sl. bujakŭ.