brădățel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BRĂDĂȚÉL, brădățele, s. n. (
Reg.) Brădet mic, tânăr. –
Brădet +
suf. -el.brădățel (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BRĂDĂȚÉL, brădățele, s. n. (
Reg.) Brădet mic, tânăr. – Din
brădet +
suf. -el.brădățel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)brădățél (
reg.)
s. n.,
pl. brădățélebrădățel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BRĂDĂȚEL, brădățele, s. n. (
Reg.) Brădet mic, tânăr. —
Brădet +
suf. -el.