brunare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BRUNÁRE s. f. Acțiunea de
a bruna și rezultatul ei; brunaj. –
V. bruna.brunare (Dicționar de neologisme, 1986)BRUNÁRE s.f. Acțiunea de a bruna și rezultatul ei; brunaj. [<
bruna].
brunare (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BRUNÁRE s. f. Acțiunea de
a bruna și rezultatul ei.
brunare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)brunáre s. f.,
g.-d. art. brunắriibrunare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BRUNÁRE s. f. Acțiunea de
a bruna și rezultatul ei; brunaj. —
V. bruna.