briptă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BRÍPTĂ, bripte, s. f. (
Reg.) Cuțit sau briceag primitiv, cu mâner de lemn. ♦
Expr. A lua (pe cineva)
la briptă = a bate (pe cineva). – Din
scr. britva, ucr. brytva.briptă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bríptă (brípte), s. f. – Cuțit.
Sb. britva (în
Olt. și Banat) sau
rut. brytva (în
Bucov.). Cuvînt puțin obișnuit.
briptă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BRÍPTĂ, bripte, s. f. (
Reg.) Cuțit sau briceag primitiv cu mâner de lemn. ◊
Expr. A lua (pe cineva)
la briptă = a-l lua la bătaie. –
Sb. britva, ucr. brytva.briptă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bríptă (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. bríptei; pl. bríptebriptă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BRÍPTĂ, bripte, s. f. (
Reg.) Cuțit sau briceag primitiv, cu mâner de lemn. ◊
Expr. A lua (pe cineva)
la briptă = a bate (pe cineva). — Din
sb. britva, ucr. brytva.