brambura (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BRÁMBURA adv. (
Fam.) Fără rost, fără căpătâi; de-a valma, în dezordine. –
Et. nec.brambura (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)brámbura adj. – La întîmplare, cum o da Domnul. Formație expresivă (Iordan,
BF, II, 192, și VI, 168, în care pare să fi influențat
germ. bramarbasieren „a se lăuda”,
Bramarbas „fanfaron, lăudăros”, din
sp. bramar. Cuvînt foarte comun (lipsește din DAR), însă nu pare popular. –
Der. brămbureală, s. f. (lucru inutil, fleac).
brambura (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BRÁMBURA adv. Fără rost, fără căpătâi.
brambura (Dicționaru limbii românești, 1939)brámbura V.
arababura.brambura (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)brámbura (
fam.)
adv.brambura (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BRÁMBURA adv. (
Fam.) Fără rost, fără căpătâi; de-a valma, în dezordine. —
Et. nec.