brățară - explicat in DEX

brățară (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BRĂȚÁRĂ, brățări, s. f. 1. Podoabă în formă de verigă, făcută din metal prețios sau din alt material și purtată de femei la încheietura mâinii sau pe braț; brățea. 2. Manșetă brodată la mânecile cămășilor țărănești. 3. (Tehn.) Piesă de metal alcătuită din una sau mai multe bucăți, care se strânge în jurul altor piese pentru a le asambla. ♦ Cerc de metal care servește la fixarea pe zid a tuburilor, a burlanelor sau a cablurilor. 4. (Arhit.) Inel de metal care strânge o coloană; ornament ieșit în relief cu asemenea formă. – Lat. brachiale.

brățară (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
brățáră (brățắri), s. f. – Podoabă purtată la încheietura mîinii sau pe braț. – 2. Cerc, inel. – 3. La cămășile țărănești, manșeta brodată în culori. – Var. brățea, brațoletă. Lat. brāchiāle (Pușcariu 218; REW 1254; Candrea-Dens., 180; DAR); cf. it. bracciale, braccialetto (› brațoletă, probabil prin intermediul ngr.), sp. brazal, port. braçal. Din rom. provine rut. brycari „mînecă de cămașă” (Candrea, Elemente, 402).

brățară (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
brățară, brățări s. f. (iron.) cătușă.

brățară (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BRĂȚÁRĂ, brățări, s. f. 1. Podoabă în formă de verigă, făcută din metal prețios sau din alt material și purtată de femei la încheietura mâinii sau pe braț. ♦ (Pop.) Manșetă brodată la mâneca cămășilor țărănești. 2. Piesă de metal (din mai multe bucăți) care se strânge în jurul altor piese, pentru a le asambla. ♦ Cerc de metal care servește la fixarea pe zid a tuburilor, a burlanelor sau a cablurilor; cerc metalic aplicat pe un obiect spre a-l suspenda sau spre a-l întări. 3. (Arhit.) Ornament ieșit în relief în jurul unei coloane. – Lat. brachiale.

brățară (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
brățáră s. f., art. brățára, g.-d. art. brățắrii; pl. brățắri

brățară (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
brățară f. 1. sculă în formă de inel ce poartă femeile la braț; 2. podoabă: meșteșugul la om e brățară de aur PANN; 3. vergeaua ce unește coasa cu cosia. [Lat. BRACHIALE].

brățară (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BRĂȚÁRĂ, brățări, s. f. 1. Podoabă în formă de verigă, făcută din metal prețios sau din alt material și purtată de femei la încheietura mâinii sau pe braț; brățea. 2. Manșetă brodată la mânecile cămășilor țărănești. 3. (Tehn.) Piesă de metal alcătuită din una sau mai multe bucăți, care se strânge în jurul altor piese pentru a le asambla. ♦ Cerc de metal care servește la fixarea pe zid a tuburilor, a burlanelor sau a cablurilor. 4. (Arhit.) Inel de metal care strânge o coloană; ornament ieșit în relief cu asemenea formă. — Lat. brachiale.