brâușor(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) BRÂUȘÓR,brâușoare, s. n. Brâuleț (1). [Pr.: brâ-u-] – Brâu + suf. -ușor.
brâușor(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) BRÂUȘÓR,brâușoare, s. n. Brâuleț. – Din brâu + suf. -(u)șor.
brâușor(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) brâușór(brâ-u-) s. n., pl. brâușoáre
brâușor(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) BRÂUȘÓR,brâușoare, s. n. Brâuleț (1). [Pr.: brâ-u-] — Brâu + suf. -ușor.