bou (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BOU, boi, s. m. 1. Taur castrat, cu talia mai mare decât a vacii, folosit ca animal de tracțiune și mai ales pentru carne (
Bos taurus). ◊
Bou sur = bour. ◊
Expr. A nu-i fi (cuiva)
toți boii acasă = a fi rău dispus.
S-a dus bou și s-a întors vacă, se spune despre cineva care n-a reușit să învețe nimic, care nu s-a lămurit.
A scoate (pe cineva)
din boii lui = a enerva (pe cineva). ♦ Epitet injurios la adresa unui bărbat.
2. Compuse:
bou-de-mare = pește marin mic, de culoare cafenie sau cenușie-închis, cu capul gros și lătăreț și cu ochii așezați în partea superioară a capului (
Uranoscopus scaber);
bou-de-baltă =
a) nume dat la două specii de broască, una având pe pântece pete roșii (
Bombinator igneus), iar cealaltă pete galbene (
Bombinator pachypus); buhai-de-baltă;
b) pasăre de baltă cu ciocul lung și ascuțit, galbenă-verzuie pe spate, cu capul negru și cu gâtul alb; buhai-de-baltă (
Botaurus stellaris);
c) (și în forma
bou-de-apă) gândac mare de apă de culoare neagră, cu picioarele acoperite de peri deși și lungi și adaptate la înot (
Hydrophilus piceus);
bou-de-noapte = bufniță;
boul-lui-Dumnezeu sau
boul-Domnului =
a) rădașcă;
b) (și în forma
boul-popii) buburuză. –
Lat. bovus (=
bos, bovis).
bou (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bóu (-ói), s. m. –
1. Taur castrat. –
2. Bour. –
3. Instrument muzical popular. –
4. Tont, imbecil. –
Mr.,
megl. bou, istr. bowu. Lat. *
bŏvum, formă populară de la
bŏvem (Pușcariu 213; REW 1225; Candrea-Dens., 170; DAR);
cf. it. bove, bue prov. b(u)ou, fr. boeuf, sp. buey, port. boi, cat. bou. Cf. boar, bour. Dim. boișor, boulean, bouleț; boicuș s. m. (pasăre, Aegithalus pendulinus, Aegithalus castaneus).
bou (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BOU, boi, s. m. 1. (Adesea
fig.) Taur castrat, folosit ca animal de tracțiune, a cărui carne e folosită ca aliment
(Bos taurus). ◊
Expr. S-a dus bou și s-a întors vacă, se spune despre cineva de care nu s-a prins învățătura sau care s-a întors tot nelămurit de undeva.
A nu-i fi (cuiva)
(toți) boii acasă = a fi rău dispus.
A lăsa (pe cineva)
în boii lui = a da (cuiva) pace.
A scoate (pe cineva)
din boii lui = a enerva (pe cineva).
2. Compuse:
bou-de-mare = pește mic de mare, cu capul gros și lătăreț și cu ochii așezați în partea superioară a capului
(Uranoscopus scaber); bou-sur = bour;
bou-de-baltă =
a) nume dat la două specii de broască, una având pe pântece pete roșii
(Bombinator igneus), iar cealaltă pete galbene
(Bombinator pachypus); b) pasăre de baltă cu ciocul lungăreț și ascuțit, galbenă-verzuie pe spate, cu capul negru și cu gâtul alb
(Botaurus stellaris); c) (și în forma
bou-de-apă) = gândac mare de apă, de culoare neagră, cu picioarele acoperite de peri deși și lungi și adaptate la înot
(Hydrophilus piceus); bou-de-noapte = bufniță;
boul-lui-Dumnezeu sau
boul-domnului =
a) rădașcă;
b) (și în forma
boul-popii) buburuză. –
Lat. bobus (=
bos, bovis).
boŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)boŭ m. (lat.
bos, bŏvis, vgr.
bus; it.
bue, pv.
buou, fr.
boeuf, sp.
buey, pg.
boi). Un animal rumegător domestic cornut alb cenușiŭ (maĭ rar negru, cărămiziŭ saŭ breaz) care se întrebuințează la tras caru, plugu și alte greutățĭ care trebuĭe duse maĭ încet.
Fig. (pin aluzie la încetineala bouluĭ față de vioiciunea caluluĭ). Om foarte prost.
Bou nopțiĭ, un gîndac mare cafeniŭ care zboară noaptea, maĭ mic de cît caradașca.
Boul lui Dumnezeŭ, buburuză.
A nu-ți fi boiĭ acasă, a ți se fi înecat corăbiile, a fi maĭ trist de cît ești de obiceĭ.
A-țĭ pune boiĭ în plug cu cineva, a lucra în tovărășie cu el, a avea a face cu el, și decĭ a avea ocaziune de ceartă.
A trage pe cineva ca cu boiĭ, a-l duce cu mare ce la un lucru care nu-ĭ place.
De-a bou (rar), în brînci, în patru labe:
a cădea de-a bou. V.
taur, vacă, vițel.bou (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bou s. m.,
art. bóul; pl. boi, art. bóiibou (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bou m.
1. mamifer din ordinul rumegătoarelor, mare de stat, cu forme robuste și coarne solide, bun pentru transport și lucrul câmpului;
a-și pune boii în plug cu cineva, a-i căuta ceartă:
cu mine ți-ai pus boii in plug? CR.;
a nu fi cuiva toți boii acasă, a nu fi în toate apele (metafore luate din sfera îndeletnicirilor țărănești):
nu știu ce o fi având nea Chiriac... par’că nu-i sunt toți boii acasă CAR.;
2. fig. gros de cap, om prost;
3. (
d’a) joc de copii în care s’aruncă un băț (numit
bou) de un număr oarecare de ori. [Lat. BOVEM].
bou (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BOU, boi, s. m. 1. Taur castrat, folosit ca animal de tracțiune și mai ales pentru carne
(Bos taurus). ◊
Bou sur = bour. ◊
Expr. A nu-i fi (cuiva)
toți boii acasă = a fi rău dispus.
S-a dus bou și s-a întors vacă, se spune despre cineva care n-a reușit să învețe nimic, care nu s-a lămurit.
A scoate (pe cineva)
din boii lui = a enerva (pe cineva). ♦ Epitet injurios la adresa unui bărbat.
2. Compuse:
bou-de-mare = pește marin mic, de culoare cafenie sau cenușie-închis, cu capul gros și lătăreț și cu ochii așezați în partea superioară a capului
(Uranoscopus scaber); bou-de-baltă = a) nume dat la două specii de broască, una având pe pântece pete roșii
(Bombinator igneus), iar cealaltă pete galbene; buhai-de-baltă
(Bombinator pachypus); b) pasăre de baltă cu ciocul lung și ascuțit, galbenă-verzuie pe spate, cu capul negru și cu gâtul alb; buhai-de-baltă
(Botaurus stellaris); c) (și în forma
bou-de-apă) gândac mare de apă de culoare neagră, cu picioarele acoperite de peri deși și lungi și adaptate la înot
(Hydrophilus piceus); bou-de-noapte = bufniță;
boul-lui-Dumnezeu sau
boul-Domnului = a) rădașcă;
b) (și în forma
boul-popii) buburuză. —
Lat. bovus (=
bos, bovis).