bazaconie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bazacónie (-íi), s. f. –
1. (Înv.) Nedreptate, strîmbătate. –
2. Extravaganță, lucru bizar, aiureală.
Sl. bezakonije „nedreptate”
(Moklosich,
Slaw. Elem., 14;
Lexicon, 12; Șeineanu,
Semasiol., 218), format de la
zakonŭ „lege” cu prefix privativ, de la
gr. ἀνομία.
Rom. a luat din
sl. nu numai cuvîntul, ci și modelul compunerii, reprodus în
fără de lege și în
nelegiuire. Der. bezaconic, adj. (
înv., criminal);
bezaconui, vb. înv. (a săvîrși nedreptăți). Probabil aparține aceluiași grup
boscoană, s. f., cu
var. bozgoană, boscoadă, bongoasă, borboană (farmece, magie) și
der. bosconiță, s. f. (vrăjitoare) și
bosconi, vb. (a face farmece; a bombăni, a bodogăni).
Bozgoană pare a fi simplu dublet al lui
bazaconie, cu reducerea atonelor și posibil cu influența lui
blazgonie și
boboană. Totuși, Diez, I, 128; Cihac, II, 623 și Koerting 1259 relaționează acest cuvînt cu
gr. βασϰαίνω „a face farmece”. Derivarea nu este posibilă fonetic (
cf. Densusianu,
Rom., XXXIII, 275) cu toate acestea este repetată de DAR și de Diculescu,
Elemente, 474.