boscoană (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BOSCOÁNĂ, boscoane, s. f. (
Reg., în superstiții) Farmec, vrajă; descântec. –
Comp. ngr. baskania.boscoană (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)boscoánă, -e, (bozgoană), s.f. – Farmec, făcătură, vrajă: „Dar i-a spus o babă meșteră în boscoane ce trebuie să facă” (Bilțiu 1999: 193). – Din bosorcău „vrăjitor” + -oană.