borâtură - explicat in DEX

borâtură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BORÂTÚRĂ, borâturi, s. f. (Pop.) Ceea ce se vomită. ♦ (Fam.) Epitet injurios dat cuiva. – Borî + suf. -tură.

borâtură (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
borâtură, borâturi s. f. (peior.) țigan.

borâtură (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BORÂTÚRĂ, borâturi, s. f. (Pop.) Ceea ce se vomită; vărsătură. – Din borî + suf. -(i)tură.

borâtură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
borâtúră (pop.) s. f., g.-d. art. borâtúrii; pl. borâtúri

borâtură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BORÂTÚRĂ, borâturi, s. f. (Pop.) Ceea ce se vomită. ♦ (Fam.) Epitet injurios dat cuiva. — Borî + suf. -tură.