borcan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BORCÁN, borcane, s. n. Vas (cilindric) de sticlă, folosit pentru păstrarea conservelor, a preparatelor farmaceutice
etc. – Din
bg. burkan.borcan (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)borcán (borcáne), s. n. – Vas cilindric pentru păstrarea conservelor etc.
Mag. borkancsó, de la
bor „vin” și
kancsó „cană” (›
rom. canceu),
cf. Cihac, II, 484. DAR se referă la
bg. burkan, care, după Capidan,
Raporturile, 221, provine din
rom. –
Der. borcăna, vb. (a îngroșa, a se umfla un membru sau organ);
borcănos, adj. (umflat).
borcan (Dicționar de argou al limbii române, 2007)borcan, borcane s. n. gheretă de unde polițiștii supraveghează traficul rutier.
borcan (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BORCÁN, borcane, s. n. Vas (de sticlă, de formă cilindrică) fără toartă, larg la gură, folosit pentru păstrarea conservelor, a preparatelor farmaceutice etc. –
Bg. burkan.borcan (Dicționaru limbii românești, 1939)borcán n., pl.
e (ung.
borkancsó, canceŭ de scos vin, de unde și bg.
burkan, borcan).
Vest. Gavanos, vas de ținut dulceață ș.a. Cană de ținut apă pe masă și orĭ la spălător, de adus vin ș.a. – V.
ibric, urcĭor.borcan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)borcán s. n.,
pl. borcáneborcan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)borcan n. vas de pământ sau de sticlă, oală mai mare de pus și păstrat lucruri lichide:
borcan de dulceață, de murături. [Ung. BORKANNA, din
bor, vin, și
kanna, cană].
borcan (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BORCÁN, borcane, s. n. Vas (cilindric) de sticlă, folosit pentru păstrarea conservelor, a preparatelor farmaceutice etc. — Din
bg. burkan.