bontăni (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BONTĂNÍ, bontănesc, vb. IV.
Intranz. (
Reg.) A lovi cu (zgomot) în ceva; a ciocăni, a bocăni. ♦
Tranz. A lovi pe cineva cu putere; a buși. – Din
magh. bantani.bontăni (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)bontăní, (băntălui), vb. tranz. – A ciocăni, a bate cu putere, a bocăni: „Spărietu' de noapte, / De câni, / De mâț, / De bontănit, / De răstit” (Bilțiu 1990: 317). – Cf. magh. bántani (NDU); Probabil din bont, contaminat cu bocăni.
bontănì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bontănì v. a bate, a lovi:
bontănind mai tare la ușă CR. [Onomatopee].