bonom - explicat in DEX

bonom (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BONÓM, bonomi, s. m. (Livr.) Om blând și credul, cu gusturi și purtări simple. – Din fr. bonhomme.

bonom (Dicționar de neologisme, 1986)
BONÓM s.m. (Franțuzism) Om blând, blajin, cinstit, credul. [< fr. bonhomme].

bonom (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
bonóm (-mă), adj. – Blînd, blajin. Fr. bonhomme. – Der. bonomie, s. f., din fr. bonhomie.

bonom (Marele dicționar de neologisme, 2000)
BONÓM s. m. om blând și credul; om simplu. (< fr. bonhomme)

bonom (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BONÓM, bonomi, s. m. (Franțuzism) Om cu caracter blajin, credul. – Fr. bonhomme.

bonom (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bonóm s. m., pl. bonómi

bonom (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BONÓM, bonomi, s. m. (Livr.) Om blând, îngăduitor și credul, cu gusturi și purtări simple. — Din fr. bonhomme.