bomb (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bomb- – Rădăcină expresivă onomatopeică, ce reprezintă ideea unui zgomot confuz și neîncetat, și în general a unui zumzet. Creație spontană, proprie multor limbi,
cf. gr. βόμβος,
lat. bombus, bombire, bombizare, sl. bǫbnǫti „a bate toba”.
Der. bombăni (
var. bombăi, bomboni, bumbă(n)i), vb. (a bombăni, a bodogăni; a certa, a dojeni), pe care Miklosich,
Slaw. Elem., 16;
Lexicon, 54; și Byhan,
JB, IV, 305, încearcă să-l explice prin
sl. bǫbnǫti; bombăneală, s. f. (bombăneală, mîrîială);
bombănitor, adj. (care mîrîie);
bombănitură, s. f. (mîrîială);
bombar, s. m. (bondar, bărzăun);
bondăni, bondări, vb. (a zumzăi; a bodogăni);
bondăneală, s. f. (zumzet);
bondar (
var. băndar, bîndar, bundar),
s. m. (bondar, bărzăun);
bonzăi, vb. (a zumzăi);
bonzălău, s. m. (
tăune);
bonzar, s. m. (bondar, bărzăun);
dondăni, vb. (a bombăni, a bodogăni);
dondăneală, s. f. (mîrîială).
Bombar și
bondar sînt fără îndoială un singur cuvînt; totuși, REW 1199 derivă pe
bombar din
lat. bombus și REW 1203a îl derivă pe
bondar de la
bond-. Cf. și
mr. bumbar, megl. bumbăr, din
bg. b(r)umbar, creație care poate fi la fel de bine
der. din
rom., sau spontană, ca
ngr. μπούμπουνας „viespe”, μπουμπουνάρης „bondar”.