bolovan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BOLOVÁN, bolovani, s. m. Piatră (voluminoasă și grea) rotunjită prin rostogolirea ei de ape; pietroi. ♦ Bucată mare de pământ sau dintr-o materie solidă oarecare.
Bolovan de sare. – Din
bg. balvan.bolovan (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bolován (bolováni), s. m. –
1. (Înv.) Idol, statuie. –
2. Piatră, pietroi. –
Var. balvan, bîlvan, bulvan, s. m. (
Olt., și Banat, buștean, trunchi; placă de bază, talpă).
Sl. bolŭvanŭ „statuie, columnă” (Miklosich,
Slaw. Elem., 14;
Fremdw. 76;
Lexicon, 11; DAR; Rosetti,
GS, V, 161). Miklosich crede că acest cuvînt nu este propriu
sl., ci de origine
tăt., pe cînd Berneker 41 îl derivă din
per. pahlawān „erou” (›
rom. pehlivan) și îl explică prin monumentele ridicate în memoria morților iluștri. Explicația nu pare probabilă. Pe lîngă dificultățile istorice, o contrazice ideea că un termen
sl. de cultură a putut ajunge în
rom. să însemne ceva material și general, ca și circumstanța că sensul primar al cuvîntului
sl. trebuie să fi fost probabil acela de „piatră”, înainte de a ajunge să însemne „statuie”;
cf. cele spuse la bolf, și
rut. bouvan „masă informă”,
slov.,
cr. balvan „stupid”,
mag. bálvány „volum”, cuvinte imposibil de considerat
der. de la un etimon comun „statuie” sau „idol”.
Var., din
sb. slov.
balvan „bîrnă” (Hasdeu 3095).
Der. bolovăni, bolohăni, vb. (a pietrui; a umfla; a holba, a căsca ochii), care a ajuns să se confunde cu
der. de la
bolocan; bolohăneală, s. f. (umflare, mai ales a sînilor);
bolohănitură, s. f. (întărire);
bolovăniș, s. n. (teren pietros, cu bolovani);
bolovănos, adj. (cu mulți bolovani).
bolovan (Dicționar de argou al limbii române, 2007)bolovan, bolovani s. m. (peior.) om naiv / credul.
bolovan (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BOLOVÁN, bolovani, s. m. Bucată mare de piatră, rotunjită prin transportul ei de către ape; pietroi. ♦ Bucată dintr-o materie solidă oarecare.
Bolovan de sare. –
Bg. balvan.bolovan (Dicționaru limbii românești, 1939)bolován (vest) și
-hán (est) m. (vsl.
bolŭvanŭ și
balŭvanŭ, butuc, statuă, idol; cerchezește
bolvan, palvan, d. pers.
pahlavan, viteaz, eroŭ [„atlet, statuă, bolovan”]; rus.
bolván, idol, statuă, om prost; sîrb.
balvan, grindă; ung.
bálvány, idol, grindă. V.
bulvan, pehlivan. Cp. cu
butuc).
Vechĭ (și
bolvan, boloan, boluan). Idol, chip cĭoplit.
Azĭ. Mic bloc de peatră, de sare:
a arunca cu bolovanĭ în cineva, a pava o stradă cu bolovanĭ, un bolovan (drob)
de sare. V.
bulgăre, boț.bolovan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bolován s. m.,
pl. bolovánibolovan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bolovan n.
1. butuc, în special grinda ce alcătuește talpa sau temelia casei țărănești;
2. piatră mare;
3. bloc, bucată mare de piatră sau de sare. [Dial.
bulvan = slav. BOLŬVANŬ, butuc].
bolovan (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BOLOVÁN, bolovani, s. m. Piatră (voluminoasă și grea) rotunjită prin rostogolirea ei de ape; pietroi. ♦ Bucată mare de pământ sau dintr-o materie solidă oarecare.
Bolovan de sare. — Din
bg. balvan.