bobotează - explicat in DEX

bobotează (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BOBOTEÁZĂ s. f. Sărbătoare creștină la 6 ianuarie, când se consideră că a avut loc botezul lui Iisus Hristos; Iordan. ◊ Gerul Bobotezei = ger mare (ca la început de ianuarie). – Probabil din apă + botează (< boteza).

bobotează (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
boboteáză s. f. – Sărbătoare creștină la 6 ianuarie, cînd se consideră că a avut loc botezul lui Iisus Cristos. Formație artificială, din sl. Bogŭ „Dumnezeu” și botează, constituită ca sl. Bogojavlenije „Bobotează” (Miklosich, Slaw. Elem., 15) și devenită pop., prin intermediul bisericii. Această explicație este tradițională de la Miklosich, dar a fost combătut constant de Pușcariu, Dacor., I, 437 și DAR (cf. REW 570), care pledează pentru apă-botează, formă care se aude încă în anumite regiuni din Trans., și pe care o consideră a fi cea primară. Totuși, această ultimă compunere cu greu ar putea fi autentică, deoarece este lipsită de sens (totdeauna s-a botezat cu apă, și nici un alt botez nu s-a numit altfel); este mai curînd o interpretare pop. a celei dinainte.

bobotează (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BOBOTEÁZĂ s. f. Sărbătoarea botezului lui Iisus Hristos (6 ianuarie). ◊ Gerul bobotezei = ger mare. – Din apă + botează.

bobotează (Dicționaru limbii românești, 1939)
boboteáză f. pl. eze (poate din Apă-botează, cum s’ar maĭ zice pin Ban., Hațeg, Maram., dacă nu din Bogbotează, după vsl. bogoĭavlenie, id., orĭ d. po- și botez. V. po-). Ziŭa de 6 Ianuariŭ, cînd e Botezu Domnuluĭ. Geru Bobotezeĭ, mare ger.

bobotează (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
Bobotează, s.f. – Sărbătoare creștină (6 ianuarie) care marchează botezul lui Isus Cristos în apele Iordanului: „Îi sărbătoare di cele mari, ca și cum îi Crăciunu, că s-o botezat Isus în zua asta și să ține sus la noi zua asta” (Memoria 2001: 26; Cupșeni); „Boboteaza-l țâne-n brață / Sântion Sfântu botează” (Bilțiu 1996: 252). În Maramureș, cu acest prilej, au loc ritualuri magice de ursit; preotul umblă cu crucea și stropește cu agheasmă casele; în noaptea de Bobotează feciorii fură porțile fetelor; și tot atunci are loc scăldatul ritual la râu; există credința că „apa se preface-n zin„, apele-s sfințite, de aceea nu se spală haine timp de nouă zile din ziua de Bobotează; se încheie ciclul sărbătorilor de 12 zile, ce marchează trecerea dintre ani. – Din (apă)-botează (cf. Pușcariu, DA, DEX); Formație artificială, din sl. Bogŭ „Dumnezeu” și botează (Miklosich, cf. DER), devenită populară prin intermediul bisericii (cf. sl. Bogojavlenije „Bobotează”).

bobotează (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
Boboteáză s. propriu f., g.-d. art. Bobotézei

bobotează (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
Bobotează f. 1. botezul Domnului, când se sfințește apa; 2. ziua când se serbează (6 Ianuarie): gerul Bobotezei, frig strașnic; fam. boroboață: a pățit o bobotează de-i s’a dus numele. [Probabil scurtat din Apă botează, cum se numește sărbătoarea în valea Hațegului].

bobotează (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BOBOTEÁZĂ n. pr. f. Sărbătoare în cultul ortodox și romano-catolic al botezului lui Isus Hristos, care se prăznuiește la 6 ianuarie; Iordan. ◊ Gerul Bobotezei = ger mare (ca la început de ianuarie). — Probabil din apă + botează (< boteza).