boancă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BOÁNCĂ, boance, s. f. 1. Copac (gros și) scorburos. ♦ Ramură.
2. (
Bot.) Crăiță.
boancă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)boáncă s. f., g.-d. art.
boáncei; pl.
boánceboancă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)boancă f.
1. copac găunos, buturugă;
2. fig. oaie bătrână, știrbă. [Cf.
boc și
bonca !].
boancă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BOÁNCĂ, boance, s. f. (
Reg.)
1. Copac gros și găunos.
2. Desiș de brad înalt.
3. (
Bot.) Crăiță. —
Et. nec.