boambă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BOÁMBĂ, boambe, s. f. 1. (
Reg.) Bob
1 (
1), boabă (
2).
2. Obiect de formă sferică. –
Et. nec.boambă (Dicționar de neologisme, 1986)BOÁMBĂ s.f. v.
bombă.
boambă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BOÁMBĂ, boambe, s. f. (
Reg.) Bilă, glob; bob
2.
boambă (Dicționaru limbii românești, 1939)boámbă f., pl.
e (var. veche din
bombă, rudă cu
bob, boabă, bumbac ș.a.). Ghĭulea, bombă, glob de fer (umplut cu praf exploziv) cu care se încărcă tunurile.
Trans. Bob, boabă, bobiță.
Suc. Bolovan mare.
boambă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)boámbă (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. boámbei; pl. boámbeboambă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)boambă f. boabă:
fasole boambe. [Formă nazalizată din
boabă].
boambă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)boambă f. vită proastă:
ai niște boambe de boi [Cf.
bumben].
boambă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BOÁMBĂ, boambe, s. f. 1. (
Reg.) Bob
1 (1), boabă (2).
2. Obiect de formă sferică. —
Et. nec.