blestema (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BLESTEMÁ, bléstem, vb. I.
Tranz. A invoca urgia divinității împotriva cuiva. ♦
Intranz. A înjura, a ocărî, a huli.[
Prez. ind. acc. și:
blestém] –
Lat. pop. blastimare (=
blasphemare).blestema (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)blestemá (-m, -át), vb. –
1. A huli, a ocărî. –
2. (
Refl.) A face jurămînt, a se jura. –
3. A vorbi de rău, a ponegri, a defăima. –
Var. blăstăma, blăstema. Mr. blastim, megl. bl’astim. Lat. *
blastēmāre, der. de la
blasphemāre (Pușcariu 205; Meyer,
Alb. St., IV, 27; REW 1155; Candrea-Dens., 162; DAR);
cf. sp. lastimar, care atestă existența formei
lat. vulg., cu
t în loc de
f; v. și
it. biasimare, fr. blâmer. Der. blestem, s. n. (blestemare, afurisire), care pare a fi un
der. postverbal, dar pe care Pascu, I, 52, îl consideră un
der. de la
lat. *
blastemium (în loc de
blasphemium);
blestemat, adj. (ticălos, afurisit; bandit; potlogar);
blestemățesc, adj. (infam);
blestemățește, adv. (
înv., în chip mizerabil);
blestemăți, vb. (a ajunge rău);
blestemăție, s. f. (acțiune reprobabilă, în general).
blestema (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BLESTEMÁ, bléstem, vb. I.
Tranz. A exprima un blestem împotriva cuiva. ♦
Intranz. A înjura, a ocărî; a huli. ♦ A cârti, a se revolta împotriva vieții, a soartei etc. [
Prez. ind. acc. și:
blestém] –
Lat. *blastemare (< blasphemare).blestema (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)blestemá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
bléstemă/blestémăblestemà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)blestemà v.
1. a rosti vorbe rele și injurioase împotriva cuiva;
2. a chema asupra cuiva urgia cerului:
blestemul părinților dărapănă casele fiilor. [Mold.
blastăm = lat. vulg. BLASTEMARE, clasic BLASPHEMARE].
blestema (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BLESTEMÁ, bléstem, vb. I.
Tranz. A rosti un blestem. ♦
Intranz. A înjura, a ocărî, a huli. [
Prez. ind. acc. și:
blestém] —
Lat. pop. blastimare (=
blasphemare).