bleotocărì - explicat in DEX

bleotocări (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BLEOTOCĂRÍ, bleotocăresc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A se bălăci. 2. A flecări. – Et. nec.

bleotocări (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BLEOTOCĂRÍ, bleotocăresc, vb. IV. Intranz. 1. (Reg.) A se bălăci. 2. A flecări. [Pr.: bleo-] – (2) Din bleot + flecări.

bleotocări (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bleotocărí (a ~) (reg.) (bleo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bleotocărésc, imperf. 3 sg. bleotocăreá; conj. prez. 3 să bleotocăreáscă

bleotocări (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BLEOTOCĂRÍ, bleotocăresc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A se bălăci. 2. A flecări. — Et. nec.

bleotocărì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
bleotocărì v. Mold. 1. a umbla prin apă turbure agitându-se; 2. a începe a vorbi (despre copiii cei mici). [In loc de băltăcări, din băltâc: vorbirea îngăimată se aseamănă mersului greoiu prin apele mocirloase].