blendă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BLÉNDĂ s. f. 1. Rocă lucioasă, de culoare gălbuie, brună sau neagră, reprezentând sulfura naturală de zinc.
2. (
Cin.) Suprafață metalizată folosită pentru reflectarea și difuziunea luminii. – Din
germ. Blende, fr. blende.blendă (Dicționar de neologisme, 1986)BLÉNDĂ s.f. 1. Sulfură naturală de zinc.
2. (
Fot.) Deschidere a obiectivului; diafragmă. [Pl.
-de. / < germ.
Blende].
blendă (Marele dicționar de neologisme, 2000)BLÉNDĂ s. f. 1. sulfură naturală de zinc; sfalerit. 2. (fot.) diafragmă. 3. (cinem.) panou metalizat pentru reflectarea luminii în locul dorit din cadru. (< germ.
Blende, fr.
blende)
blendă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BLÉNDĂ s. f. Minereu care conține sulfură de zinc. –
Germ. Blende (
fr. blende).
blendă (Dicționaru limbii românești, 1939)*bléndă f., pl.
e (fr.
blende, germ.
blende).
Min. O
peatră care seamănă cu diamantu și care e o sulfură de zinc (SZn).
blendă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bléndă (rocă, element foto)
s. f.,
g.-d. art. bléndei; pl. bléndeblendă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)blendă f. zinc sulfuros.
blendă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BLÉNDĂ, blende, s. f. 1. Sulfură naturală de zinc de culoare gălbuie, principal minereu de zinc.
2. (
Cin.) Suprafață metalizată folosită pentru reflectarea și difuziunea luminii. — Din
germ. Blende, fr. blende.