bleandă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BLEÁNDĂ1, blende, s. f. (
Pop.) Sperietoare de păsări. ♦ Epitet pentru o persoană fără energie, molâie, bleagă. –
Et. nec.bleandă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BLEÁNDĂ2, blende, s. f. (
Reg.) Lovitură, îmbrânceală, brânci. ♦ Tiflă. –
Et. nec.bleandă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bleándă (blénde), s. f. –
1. Obiect flasc, masă informă și fără consistență. –
2. Leneș, bleg, molîu; persoană greoaie în mișcări. –
3. Palmă, lovitură. –
4. Uliu. Creație expresivă (Iordan,
BF, II, 181),
cf. bleau, bleg, bleot. Coincide cu o rădăcină
sl.,
cf. sl. bledynŭ „leneș” de la
bledovati „a nu face nimic”,
rut. blendati (Byhan,
JB, IV, 304),
sb. blendak „tont”. –
Der. blend(ăr)ău, (
var. blendoi),
s. n. (masă informă);
bleancă, s. f. (gură, cioc),
cf. fleancă; blendi, vb. (a împinge, a îmbrînci, a arunca), pe care DAR și Candrea îl derivă de la
rut. blenditi; blencheci, vb. (a flecări, a trăncăni);
blenderi, vb. (a mișca picioarele).
bleandă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BLEÁNDĂ1, blende, s. f. (
Reg.) Momâie, sperietoare. ♦ Termen injurios pentru oamenii lipsiți de energie; bleg, nătâng.
bleandă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BLEÁNDĂ2, blende, s. f. (
Reg.) Lovitură, îmbrânceală. ♦ Tiflă. – Postverbal al lui
blendi (puțin folosit).
bleandă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)bleandă, blende s. f. (pop.) lovitură cu palma
bleandă (Dicționaru limbii românești, 1939)bleándă f. pl.
blende (cp. cu vsl.
blendi, flecărie, rus.
bleadĭ, fleoarță și germ.
blid, orb,
blende, ochelari la caĭ. Cp. cu
tiflă). Palmă, izbitură (Mold.):
a da cuĭva o bleandă. Femeĭe proastă, om prost:
a căzut jos ca o bleandă (V.
fleandură). Sperietoare de păsărĭ. Un fel de șoĭm foarte mic numit și
blendăŭ (
falco áesalon).
bleandă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bleándă (sperietoare, brânci) (
pop.,
reg.)
s. f.,
g.-d. art. bléndei; pl. bléndebleandă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bleandă f.
1. cea mai mică specie de șoim
(Falco aesalon): se stârcise ca o bleandă ISP.;
2. sperietoare de păsări (în chip de bleandă). [Origină necunoscută].
bleandă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bleandă f. Mold.
1. brânciu:
i-am tras o bleandă, pentrucă nu-mi dă pace CR.;
2. lovitură:
dă o bleandă lespezei dela gura cuptorului CR. [Origină necunoscută].