blești (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BLEȘTÍ, bleștesc, vb. IV.
Intranz. (
Reg.)
1. A răsufla (greu), a-și trage (cu greu) răsuflarea.
2. A îngăima, a vorbi (greu). ♦
Tranz. și
refl. A (se) moleși, a (se) înmuia, a slăbi; a (se) pleoști.
3. A vorbi mult; a flecări, a trăncăni. –
Cf. sl. blensti, scr. bleštiti.blești (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BLEȘTÍ, bleștesc, vb. IV.
Intranz. (
Reg.)
1. A sufla (greu), a-și trage (cu greu) sufletul.
2. A articula (cu greu) un sunet, a vorbi (greu). ♦ A scoate un cuvânt; a crâcni. ♦ A vorbi mult. – Din
bleașc.blești (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bleștí (a ~) (
reg.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. bleștésc, imperf. 3
sg. bleșteá; conj. prez. 3
să bleșteáscăblești (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BLEȘTÍ, bleștesc, vb. IV.
Intranz. (
Reg.)
1. A răsufla (greu), a-și trage (cu greu) răsuflarea.
2. A îngăima, a vorbi (greu). ♦
Tranz. și
refl. A (se) moleși, a (se) înmuia, a slăbi; a (se) pleoști.
3. A vorbi mult; a flecări, a trăncăni. —
Cf. sl. b l e n s t i,
sb. bleštiti.bleștì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bleștì v. Mold. a rosti îngăimat:
amin ! bleștesc eu cu jumătate gură CR. [Ceh. BLESTI].