blaznă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BLÁZNĂ, blazne, s. f. (
Reg.) Pocitanie, monstru. – Din sl.
blazna.blaznă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)bláznă, blázne, s.f. (înv.)
1. înșelăciune, cursă.
2. sminteală, greșeală.
3. monstru, pocitanie.
blaznă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bláznă (blázne), s. f. –
1. (Înv.) Înșelăciune, seducere, ademenire. –
2. Fantasmă, strigoi.
Sl. blaznŭ „eroare” (Miklosich,
Lexicon, 10). –
Der. blăzni, vb. (
înv., a înșela, a seduce), din
sl. blazniti; blaznic, adj. (
Mold., tont).
blaznă (Dicționaru limbii românești, 1939)bláznă f. pl.
azne (vsl.
blaznŭ, blaznĭ, greșeală, scandal,
blazna, împedecare. V.
blăznesc, nebleznic, săblaznă).
Vechĭ. Înșelăcĭune, amăgire, cursă; sminteală,
greșală.
Azĭ. Fig. Monstru, iazmă, pocitanie, arătare (pin aluz. la diavolu amăgitor):
o blaznă de om. Om prost, păcătos. – Și
bleaznă, pl.
blezne.