blând (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BLÂND, -Ă, blânzi, -de, adj.,
s. f. I. Adj. 1. (Despre oameni) Care este omenos, pașnic, prietenos; blajin. ♦ (Despre fapte, sentimente etc.) De om bun. ♦ (Despre animale) Care nu fuge de om; care nu se sperie.
2. Fig. (Despre timp, natură etc.) Care nu este aspru, care nu este excesiv, care este plăcut.
II. S. f. (
Pop.) Urticarie. –
Lat. blandus.