bizui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BIZUÍ, bízui, vb. IV.
Refl. 1. A se încrede, a se întemeia, a se baza.
2. (
Pop.) A cuteza, a se încumeta să... – Din
magh. bizni.bizui (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bizuí (-uésc, ít), vb. –
1. (
Trans., rar) A avea încredere, a încredința ceva în grija cuiva. –
2. (
Refl.) A se încrede, a se baza pe cineva. –
3. A proceda cu încredere; a avea curaj pentru a înfăptui ceva.
Mag. bizni „a se încrede” (Cihac, II, 482). –
Der. bizuială, s. f. (încredere);
bizuință, s. f. (încredere).
bizui (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BIZUÍ, bízui, vb. IV.
Refl. 1. A se încrede, a se întemeia, a se baza.
2. A cuteza, a se încumeta să... –
Magh. bizni.bizui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!bizuí (a se ~) vb. refl.,
ind. prez. 3
se bízuie, imperf. 3
sg. se bizuiá; conj. prez. 3
să se bízuiebizui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BIZUÍ, bízui, vb. IV.
Refl. 1. A se încrede, a se întemeia, a se baza.
2. (
Pop.) A îndrăzni, a cuteza, a se încumeta să... — Din
magh. bizni.bizuĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)bizuĭ (mă) și
-ĭésc a -
i, v. refl. (ung.
bizni). Am încredere, mă sprijin, mă bazez:
mă bizuĭ pe banĭ, pe condeĭ, pe sabie, pe brațe; mă bizuĭ la orice cu pușca asta. – Și
îmb-.bizuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bizuì v.
1. a se încrede, a pune temeiu pe:
cum văd, te bizuiești pe brațe multe CR.;
2. a avea curajul sau priceperea:
numai un pădurar se bizuiește la treaba asta CR. [Ung. BIZNI].