binagiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BINAGÍU, binagii, s. m. (Rar) Antreprenor de construcții. –
Bina +
suf. -
giu.binagiu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BINAGÍU, binagii, s. m. (
Înv.) Mic antreprenor de construcții. – Din
bina +
suf. -giu.binagiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)binagíu (rar)
s. m.,
art. binagíul; pl. binagíi, art. binagíii (-gi-ii)binagiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)binagiu m. întreprinzător de binale.
binagiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BINAGÍU, binagii, s. m. (Rar) Antreprenor de construcții. —
Bina +
suf. -giu.binagiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)binagíŭ m. (d.
bina).
Vechĭ. Constructor.