bilingv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BILÍNGV, -Ă, bilingvi, -e, adj. 1.Care utilizează în mod curent și la fel de bine două limbi.
2. Scris în două limbi. – Din
fr. billingue, lat. bilinguis.bilingv (Dicționar de neologisme, 1986)BILÍNGV, -Ă adj. 1. Care vorbește în mod obișnuit două limbi.
2. Scris în două limbi. [< fr.
bilingue, cf. lat.
bis – de două ori,
lingua – limbă].
bilingv (Marele dicționar de neologisme, 2000)BILÍNGV, -Ă adj. care vorbește două limbi. ◊ scris în două limbi. (< fr.
bilingue, lat.
bilinguis)
bilingv (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BILÍNGV, -Ă, bilingvi, -e, adj. 1. Care vorbește în mod curent și în egală măsură două limbi.
2. Scris în două limbi. ◊
Dicționar bilingv = dicționar care cuprinde cuvintele unei limbi traduse în altă limbă. –
Fr. bilingue (
lat. lit. bilinguis).bilingv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bilíngv adj. m.,
pl. bilíngvi; f. bilíngvă (-lin-gvă), pl. bilíngvebilingv (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BILÍNGV, -Ă, bilingvi, -e, adj. 1. Care utilizează în mod curent și la fel de bine două limbi.
2. Scris în două limbi. — Din
fr. billingue, lat. bilinguis.