bilț (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)BILȚ, bílțuri, s. n. (
Var.) Zbilț. (
cf. zbilț)
bilț (Dicționaru limbii românești, 1939)bilț și
zbilț, ghilț și
zghilț n., pl.
urĭ (cp. cu ung.
bélc, sîmbure).
Rar. Laț de prins animale (păsărĭ,
cînĭ):
îșĭ vîrî grumaziĭ în ghilț și se spînzură (Agrb. Înt. 134). – Și
belț (Trans. vest).