bijuterie - explicat in DEX

bijuterie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BIJUTERÍE, bijuterii, s. f. Obiect de podoabă făcut din metal nobil (și pietre prețioase); giuvaer. ♦ Magazin specializat în confecționarea și vânzarea giuvaerurilor. – Din fr. bijouterie.

bijuterie (Dicționar de neologisme, 1986)
BIJUTERÍE s.f. 1. Obiect de podoabă; giuvaer. ♦ (Fig.) Lucru elegant și de mare preț. 2. Magazin, atelier, fabrică de bijuterii, de giuvaericale etc. [Gen. -iei. / < fr. bijouterie].

bijuterie (Marele dicționar de neologisme, 2000)
BIJUTERÍE s. f. 1. obiect de podoabă; giuvaer. ◊ (fig.) lucru elegant și de mare preț. 2. magazin, atelier de bijuterii. (< fr. bijouterie)

bijuterie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BIJUTERÍE, bijuterii, s. f. Obiect de podoabă făcut din metal nobil (și pietre prețioase); giuvaer. – Fr. bijouterie.

bijuterie (Dicționaru limbii românești, 1939)
*bijuteríe f. (fr. bijouterie, d. bijou, gĭuvaĭer). Gĭuvaĭer, podoabă femeĭască de metal prețios. Lucru elegant și relativ mic: această casă e o adevărată bijuterie. Negoț de gĭuvaĭerurĭ.

bijuterie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bijuteríe s. f., art. bijutería, g.-d. art. bijuteríei; pl. bijuteríi, art. bijuteríile

bijuterie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
bijuterie f. 1. sculă prețioasă de podoabă; 2. comerț cu bijuterii.

bijuterie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BIJUTERÍE, bijuterii, s. f. Obiect de podoabă făcut din metal nobil (și pietre prețioase); giuvaer. ♦ Magazin specializat în confecționarea și vânzarea giuvaerurilor. — Din fr. bijouterie.