bihuncă - explicat in DEX

bihuncă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BIHÚNCĂ, bihunci, s. f. (Reg.) Trăsură ușoară pe patru roți, trasă de obicei de un singur cal. – Din ucr. bihunky.

bihuncă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
bihúncă (bihúnci), s. f. – Trăsură ușoară. Rus. bigunki „trăsură de curse” (Iordan, BF, VI, 163). Se folosește numai în Mold.

bihuncă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BIHÚNCĂ, bihunci, s. f. Trăsurică ușoară cu un singur cal, cu patru roți, având așezată de-a lungul o banchetă pe care conducătorul stă călare. – Ucr. bihunki.

bihuncă (Dicționaru limbii românești, 1939)
bihúncă f., pl. ĭ (rus. bĭegunók, pl. -nki, alergător). Trăsură ușoară care se compune dintr’o scîndură (pe care șezĭ călare) pusă pe patru roate saŭ numaĭ dintr’un loc de șezut pe doŭă roate și care se întrebuințează la învățat caiĭ la trap frumos. (V. teleagă).

bihuncă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bihúncă (reg.) s. f., g.-d. art. bihúncii; pl. bihúnci

bihuncă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BIHÚNCĂ, bihunci, s. f. (Reg.) Trăsură ușoară pe patru roți, trasă de obicei de un singur cal. — Din ucr. bihunky.