bidiviu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BIDIVÍU, bidivii, s. m. Cal tânăr, iute și frumos. [
Var.: (
reg.)
bidibíu, bididíu s. m.] – Din
tc. bedevî.bidiviu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bidivíu(bidivíi), s. m. –
1. Armăsar, cal
arab. –
2. (
Arg.) Băiat, flăcău. –
Var. bidibiu, bididiu. Tc. bedevi, de la
bedu „deșert” (Șeineanu, II, 50) care este aceeași rădăcină a lui
beduin. Odinioară se întrebuința și cu funcție
adj.:
un cal bidiviu. –
Der. bididie, s. f. (
arg., țiitoare, amantă),
cf. sl. bedevija, „iapă arabă”.
bidiviu (Dicționar de argou al limbii române, 2007)bidiviu, bidivii s. m. (pop.) tânăr.
bidiviu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BIDIVÍU, bidivii, s. m. Cal tânăr, iute și frumos. [
Var.:
bidibíu, bididíu s. m.] –
Tc. bedevi.bidiviu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bidivíu s. m.,
art. bidivíul; pl. bidivíi, art. bidivíii (-vi-ii)bidiviu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bidiviu m. cal arâpesc, mic și sprinten la fugă:
un bidiviu cu sânge de argint viu POP. [Turc. BEDEVI, lit. cal beduin].
bidiviu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BIDIVÍU, bidivii, s. m. Cal tânăr, iute și frumos folosit de obicei la călărit. [
Var.: (
reg.)
bidibíu, bididíu s. m.] — Din
tc. bedevî.bidiviŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)bidivíŭ, -íe s. și adj. (turc. [d. ar.]
bédevi, beduin, de unde vine și fr.
bédouin).
Vechĭ. Cal arăbesc sprinten:
un bidiviŭ, o ĭapă bidivie. Azĭ. Iron. Cal de rasă înhămat, telegar:
ține-ți bidiviiĭ, boĭerule! Fig. Om impetuos:
ia oprește-te, bidiviule! – Și
bididiŭ. V.
ducipal.