bididiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BIDIDÍU s. m. v. bidiviu.bididiu (Dicționar de argou al limbii române, 2007)bididiu, bididii s. m. (deț.) infractor aflat la prima condamnare.
bididiu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BIDIDÍU s. m. v. bidiviu.bididiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BIDIDÍU s. m. v. bidiviu.