biclorură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, 1982)BICLORÚRĂ, bicloruri, s.f. Sare a acidului clorhidric.
biclorură (Marele dicționar de neologisme, 2000)BICLORÚRĂ s.f. Compus din doi atomi de clor. (din fr.
bichlorure)
biclorură (Dicționar de neologisme, 1986)BICLORÚRĂ s.f. Compus care conține doi atomi de clor. [< fr.
bichlorure].
biclorură (Dicționaru limbii românești, 1939)*biclorúră f., pl.
ĭ Chim. Clorură dublă (de ex., sublimatu).
biclorură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)biclorúră (bi-clo-) s. f.,
g.-d. art. biclorúrii; pl. biclorúri