biciușcă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BICIÚȘCĂ, biciuști, s. f. 1. Cravașă.
2. Bici scurt și subțire. –
Bici +
suf. -
ușcă.biciușcă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BICIÚȘCĂ, biciuști, s. f. 1. Cravașă.
2. Bici scurt și subțire. – Din
bici +
suf. -
uș-că.bicĭușcă (Dicționaru limbii românești, 1939)bicĭúșcă f., pl.
ște și
ștĭ (pol.
biczysko, coadă de bicĭ, codirișcă). Varguță saŭ bicĭ mic de bătut calu, puhă (
cravașă). – Rar.
zb-.biciușcă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)biciúșcă s. f.,
g.-d. art. biciúștii; pl. biciúștibiciușcă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)biciușcă f. biciu lunguieț și subțire, la călăreți.
biciușcă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BICIÚȘCĂ, biciuști, s. f. 1. Cravașă.
2. Bici scurt și subțire. —
Bici +
suf. -ușcă.