biciui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BICIUÍ, biciuiesc, vb. IV.
1. Tranz. și
refl. A (se) lovi cu biciul. ♦
Tranz. A lovi cu ceva (subțire ca biciul), producând usturime; a flagela; a cravașa.
2. Tranz. Fig. A critica, a satiriza fără cruțare. [
Prez. ind. și
bíciui. - Var.: (
reg.)
zbiciuí vb. IV] –
Bici +
suf. -
ui.biciui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)biciuí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg.
biciuiéște / bíciuie, imperf. 3 sg.
biciuiá; conj. prez. 3
să biciuiáscă / să bíciuiebiciui (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BICIUÍ, biciuiesc, vb. IV.
1. Tranz. și
refl. A (se) lovi cu biciul. ♦
Tranz. (Adesea
fig.) A lovi cu ceva subțire ca biciul, producând usturime.
Ierburile îl biciuiau (GÎRLEANU).
2. Tranz. Fig. A critica, a satiriza fără cruțare. [
Prez. ind. și
bíciui. –
Var.: (
reg.)
zbiciuí vb. IV] – Din
bici.biciuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)biciuì v.
1. a da lovituri de biciu, a bate cu biciul;
2. fig. a mustra cu asprime.
biciui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BICIUÍ, biciuiesc, vb. IV.
1. Tranz. și
refl. A (se) lovi cu biciul. ♦
Tranz. A lovi cu ceva (subțire ca biciul), producând usturime; a flagela; a cravașa.
2. Tranz. Fig. A critica, a satiriza fără milă. [
Prez. ind. și:
bíciui]
— Bici +
suf. -ui.