biciuire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BICIUÍRE, biciuiri, s. f. Acțiunea de
a (se) biciui și rezultatul ei; biciuială. –
V. biciui.biciuire (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BICIUÍRE, biciuiri, s. f. Acțiunea de
a (se) biciui.biciuire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)biciuíre s. f.,
g.-d. art. biciuírii; pl. biciuíribiciuire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BICIUÍRE, biciuiri, s. f. Acțiunea de
a (se) biciui și rezultatul ei; biciuială. [
Pr.:
-ciu-i-] —
V. biciui.