beteală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BETEÁLĂ s. f. (Adesea
fig.)
1. Fir lung de metal auriu sau argintiu. ♦
Spec. Podoabă făcută din asemenea fire (pentru mirese).
2. (
Bot.) Orzoaică-de-baltă
(Vallisneria spiralis). [
Var.:
peteálă s. f.] – Din
ngr. petálion.beteală (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)beteálă (-éli), s. f. –
1. Podoabă din fire de metal auriu (arareori argintiu) pe care miresele și-o pun în cap. –
2. Mătase de porumb.
Var. peteală, betea. Ngr. πετάλιον „foiță de aur”, de unde
lat. med. petalum „lamina aurea in capite Romani pontificis” (
Du Cange); probabil încă un detaliu faptul că costumul tipic al țăranului român imită moda imperială bizantină. După Cihac, II, 685 și Candrea, din
gr. πετάλον,
ngr. πετάλι „foaie, petală”. Totuși, chiar Cihac derivă
peteală din
sl. petalja „nod”, ca și cum ar fi un cuvînt diferit.
Var. este un
sing. refăcut,
cf. Byck-Graur 29.
beteală (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BETEÁLĂ s. f. (Adesea
fig.) Mănunchi de fire lungi de metal auriu sau argintiu, cu care se împodobesc de obicei miresele. [
Var.:
peteálă s. f.] –
Ngr. petáli.beteală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)beteálă s. f.,
g.-d. art. betéliibeteală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)beteală f. vălul de fire (de aur sau de argint) ce poartă miresele pe cap, în ziua cununiei. [Gr. mod. PETÁLI, foaie de aur].
beteală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BETEÁLĂ s. f. (Adesea
fig.)
1. Fir lung de metal auriu sau argintiu. ♦
Spec. Podoabă făcută din asemenea fire (pentru mirese).
2. (
Bot.) Orzoaică-de-baltă
(Vallisneria spiralis). [
Var.:
peteálă s.f] — Din
ngr. petálion.