beniș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BENÍȘ s. n. v. biniș.beniș (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BENÍȘ s. n. v. biniș.beniș (Dicționaru limbii românești, 1939)beníș v.
biniș.beniș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)beniș n.
1. (Munt.
biniș) haină boerească de paradă, cu mânecile despicate și îmblănită pe de margini, purtată de bărbați și de femei:
largile mâneci a benișului NEGR.
auritul văl de beteală răsfirat pe un biniș de suvaiu alb OD.;
2. haină analoagă purtată de haiduci și, până în timpul din urmă, de lăutari:
acum mi se mucezește cobza sub beniș AL. [Turc. BENIȘ (BINIȘ), lit. călărie, această haină fiind purtată mai ales pe la alaiuri și cavalcade (v.
binigiu)].
beniș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BENÍȘ s. n. v. biniș.