benedicțiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BENEDICȚIÚNE, benedicțiuni, s. f. (
Bis.) Binecuvântare. [
Pr.:
-ți-u-] – Din
lat. benedictio, -onis, fr. bénédiction.benedicțiune (Dicționar de neologisme, 1986)BENEDICȚIÚNE s.f. (
Bis.) Grație, binecuvântare (solemnă). [< lat.
benedictio, cf. fr.
bénédiction].
benedicțiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)BENEDICȚIÚNE s. f. grație, binecuvântare (solemnă). (< lat.
benedictio, fr.
bénédiction)
benedicțiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*benedicțiúne f. (lat.
benedictio, -ónis. V.
dicțiune). Binecuvîntare. – Și
-ícție. V.
maled-.benedicțiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)benedicțiúne (
livr.)
(-ți-u-) s. f.,
g.-d. art. benedicțiúnii; pl. benedicțiúnibenedicțiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)benedicțiune f. binecuvântare solemnă:
benedicțiunea religioasă e obligatoare la căsătorie.benedicțiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BENEDICȚIÚNE, benedicțiuni, s. f. (
Bis.;
livr.) Binecuvântare. [
Pr.:
-ți-u-] —
Din lat. benedictio, -onis, fr. bénédiction.