benedicțiune - explicat in DEX

benedicțiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BENEDICȚIÚNE, benedicțiuni, s. f. (Bis.) Binecuvântare. [Pr.: -ți-u-] – Din lat. benedictio, -onis, fr. bénédiction.

benedicțiune (Dicționar de neologisme, 1986)
BENEDICȚIÚNE s.f. (Bis.) Grație, binecuvântare (solemnă). [< lat. benedictio, cf. fr. bénédiction].

benedicțiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)
BENEDICȚIÚNE s. f. grație, binecuvântare (solemnă). (< lat. benedictio, fr. bénédiction)

benedicțiune (Dicționaru limbii românești, 1939)
*benedicțiúne f. (lat. benedictio, -ónis. V. dicțiune). Binecuvîntare. – Și -ícție. V. maled-.

benedicțiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
benedicțiúne (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. benedicțiúnii; pl. benedicțiúni

benedicțiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
benedicțiune f. binecuvântare solemnă: benedicțiunea religioasă e obligatoare la căsătorie.

benedicțiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BENEDICȚIÚNE, benedicțiuni, s. f. (Bis.; livr.) Binecuvântare. [Pr.: -ți-u-] — Din lat. benedictio, -onis, fr. bénédiction.