belșug (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BELȘÚG s. n. Cantitate îndestulătoare de bunuri (necesare traiului); abundență, bogăție. ◊
Loc. adv. Din belșug = în cantitate mare, din plin. [
Var.: (
reg.)
bielșúg, bilșúg s. n.] – Din
magh. böség.