belhiță (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BÉLHIȚĂ, belhițe, s. f. Animal mic, din ordinul rozătoarelor, cu coadă lungă acoperită cu păr des
(Myoxus glis).belhiță (Dicționaru limbii românești, 1939)bélhiță f., pl.
e (var. din
behliță). Un fel de guzgan puțin maĭ mic decît o pisică, c’o mare coadă stufoasă și trăitor pin păduri (
myoxus glis, fr.
loir). V.
pîlș.belhiță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)belhíță/bélhiță (rar)
s. f.,
g.-d. art. belhíței/bélhiței, pl. belhíțe/bélhițe