beșliu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BEȘLÍU, beșlii, s. m. Soldat (turc) de cavalerie, care făcea serviciul de curier domnesc sau de jandarm. ♦ (La
pl.) Corp de cavalerie alcătuit din astfel de soldați. – Din
tc. beșli.beșliu (Dicționar de argou al limbii române, 2007)beșliu, beșliu s. m. polițist.
beșliu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BEȘLÍU, beșlii, s. m. (
Înv.) Soldat (turc) de cavalerie, care făcea serviciul de curier domnesc sau de jandarm. ♦ (La
pl.) Corp de cavalerie alcătuit din astfel de soldați. –
Tc. beșli.beșliŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)beșlíŭ m. (turc.
bešli, călăreț din garda viziruluĭ).
Vechĭ. Soldat de cavalerie ușoară la Turcĭ. În Moldova călăraș Turc orĭ Tătar care făcea serviciu de curier la Constantinopole orĭ Crimeĭa și făcea parte dintr’un corp pus supt comanda mareluĭ postelnic. În Țara Romînească, călăraș de elită dintr’un corp de 200 de oameni înființat de Mihaĭ Viteazu împreună cu alt corp numit numit al
deliilor. Soldat Turc orĭ Tătar întreținut de domn ca să
împedece neorînduĭelile Turcilor în țările româneștĭ. Slujitor în general. (Turc orĭ creștin). După Zaveră, soldat turcesc lăsat ca jandarm (cîte unu cu 10 neferĭ în fiecare plasă, cîte o beșleagă cu 50 de neferĭ în orașele principale și cîte o beșleagă în Iașĭ și Bucureștĭ).
Fig. Jăfuitor, prădător.
beșliu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)beșlíu (
înv.)
s. m.,
art. beșlíul; pl. beșlíi, art. beșlíii (-li-ii)beșliu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BEȘLÍU, beșlii, s. m. (
Înv.) Soldat (turc) de cavalerie, care făcea serviciul de curier domnesc sau de jandarm. ♦ (La
pl.) Corp de cavalerie alcătuit din astfel de soldați. — Din
tc. beșli.