baștină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BÁȘTINĂ s. f. (În
loc. adj. și adv.)
De baștină = originar, autohton; din moși-strămoși. – Din
bg.,
scr. baștina.baștină (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)báștină (-ni), s. f. – Proprietate moștenită (spre deosebire de bunurile dobîndite). –
Mr. bașnă. Cuvînt
rom. presupune un
sl. *baština, de la
bašta „tată” (DAR), de unde trebuie să provină și
bg. baštin „patrimonial”,
baštinija „patrie”,
sb. baština „proprietate”,
alb. baštinë. Totuși, Miklosich,
Slaw. Elem., 14;
Alb. Forsch., I, 15; și
Fremdw., 77, consideră cuvîntul străin în
sl. –
Der. băștinaș, s. m. (autohton, indigen).
baștină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)báștină (de ~) loc. adj.
baștină (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BÁȘTINĂ s. f. Origine. ♦ Patrie. ◊
Loc. adj. De baștină = autohton. –
Bg.,
sb. baština.baștină (Dicționaru limbii românești, 1939)báștină f., pl.
ĭ și
e (sîrb.
baština, moșie moștenită, bg. [ca adj.] „părintească”,
baštinĭa, baștină, d.
bašta, tată. Orig. e vsl.
bratrŭ, bratŭ, de unde și ung.
bátya, rom.
bacĭ, bade și
bădie. [Bern, 1, 45]. V.
barat. Cp. cu
datină).
Vechĭ. Moșie strămoșească, ocină.
Azĭ. De baștină, autohton, originar, indigen:
om de baștină de acolo, populațiunea de baștină. – Vechĭ și -
enă. V.
patrie.baștină (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)baștină f. moșie părintească, locul nașterii;
de baștină, din acel loc, neaoș. [Bulg. BAȘTINA, moștenire, din BAȘTA, tată (cf.
ocină)].
baștină (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BÁȘTINĂ s. f. (În
loc. adj. și adv.)
De baștină = originar, autohton; din moși-strămoși. — Din
bg.,
sb. baștina.