baĭonetă - explicat in DEX

baionetă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BAIONÉTĂ, baionete, s. f. Armă albă în formă de sabie scurtă, care se poate fixa la țeava puștii militare. ◊ Atac (sau asalt) la baionetă = luptă corp la corp. ♦ Îmbinare în baionetă = îmbinare demontabilă a două piese care se fixează una într-alta prin împingere și rotire cu un sfert sau cu o jumătate de cerc. [Pr.: ba-io-] – Din fr. baïonnette.

baionetă (Dicționar de neologisme, 1986)
BAIONÉTĂ s.f. 1. Armă albă cu lama scurtă, tăioasă, ascuțită la vârf și prevăzută la mâner cu un dispozitiv care o poate fixa la țeava puștii, pentru a putea fi folosită în lupta corp la corp. ◊ Asalt (sau atac) cu baioneta sau la baionetă = luptă corp la corp cu baioneta, pusă la pușcă. ♦ (Fig.; la pl.) Purtători ai acestor arme; (p. ext.) armată, trupă, efectiv de soldați. 2. Tăietură în segmenții pistoanelor, care permite trecerea de abur sau de gaze. 3. (Tehn.) Sistem de prindere special, rapid, pentru piese metalice mici, pentru tuburi etc. [Pron. ba-io-, pl. -te. / < fr. baionette < Bayonne – oraș în Franța, unde s-ar fi fabricat prima dată această armă].

baionetă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
BAIONÉTĂ s. n. 1. armă albă pentru împungere, cu lama tăioasă, ascuțită la vârf. 2. tăietură în segmenții pistoanelor, care permite trecerea de abur sau de gaze. 3. (tehn.) îmbinare demontabilă între două piese, care necesită montări și demontări rapide. (< fr. baïonnette)

baionetă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BAIONÉTĂ, baionete, s. f. Lamă de oțel ascuțită la vârf, având un mâner care se poate fixa de țeava puștii. ◊ Atac (sau asalt) cu baioneta (sau la baionetă) = luptă corp la corp, în care se folosește pușca cu baioneta pusă. ♦ Îmbinare în baionetă = îmbinare demontabilă între două piese cilindrice sau plate, care se realizează printr-o mișcare relativă de translație urmată de una de rotație. – Fr. baïonnette.

baĭonetă (Dicționaru limbii românești, 1939)
*baĭonétă f., pl. e (fr. baĭonette d. Bayone, oraș unde a fost fabricată întîĭ). Un fel de pumnal care se pune în vîrfu puștiĭ militare. V. condac.

baionetă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
baionétă s. f., g.-d. art. baionétei; pl. baionéte

baionetă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
baionetă f. armă ascuțită mobilă care se îmbucă la căpătâiul puștii, înlocuită azi cu sabia-baionetă.

baionetă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BAIONÉTĂ, baionete, s. f. Armă albă de împuns, în formă de sabie scurtă, care se poate fixa la țeava puștii militare. ◊ Atac (sau asalt) la baionetă = luptă corp la corp. Îmbinare în baionetă = îmbinare demontabilă între două piese (prin introducerea uneia în cealaltă), urmată de deplasarea sau rotirea lor relativă. [Pr.: ba-io-] – Din fr. baïonnette.