bătrân (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BĂTRẤN, -Ă, bătrâni, -e, adj.,
s. m. și
f. I. Adj. 1. Care trăiește de mulți ani, care este înaintat în vârstă. ◊
Fată bătrână = fată rămasă nemăritată după vremea măritișului. ♦ (Despre fața sau înfățișarea cuiva) Care și-a pierdut frăgezimea, care trădează bătrânețe.
2. Care există de mult timp, de demult.
II. S. m. și
f. 1. Persoană în vârstă înaintată. ◊
Loc. adj. și adv. Din bătrâni = din vremea veche, din moși-strămoși.
2. (
Fam., la
m. sg.) Tată; (la
f. sg.) mamă; (la
m. pl.) părinți. –
Lat. betranus (=
veteranus).