barcagiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BARCAGÍU, barcagii, s. m. Cel care are meseria de a conduce o barcă; luntraș. –
Barcă +
suf. -agiu.barcagiu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BARCAGÍU, barcagii, s. m. Cel care (are meseria de a) conduce o barcă; luntraș. – Din
barcă +
suf. -(a)giu.barcagiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)barcagíu s. m.,
art. barcagíul; pl. barcagíi, art. barcagíii (-gi-ii)barcagiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)barcagiu m. cel ce mână o barcă, luntraș.
barcagiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BARCAGÍU, barcagii, s. m. Persoană care (are meseria de a) conduce o barcă; luntraș. —
Barcă +
suf. -agiu.barcagiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)barcagíŭ m. (d.
barcă). Luntraș, acela care mînă barca.